Eye Tonuri de gri
Invert Mode Culori inversate
Link Linkuri subliniate
Keypad Navigare prin tastatură
Triangle Cursor negru
Triangle Cursor alb
Remove Circle Text mic
Add Circle Text mare
Refresh Resetare
Close Inchide

Informații Utile

Cerințe privind depunerea și examinarea petițiilor

În conformitate cu prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova și ale altor acte normative în vigoare, prin petiție se înțelege orice cerere, sesizare, reclamație sau propunere adresată autorităților publice, inclusiv cererea prealabilă prin care se contestă un act administrativ sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri.

Petițiile pot fi depuse în formă scrisă sau electronică, în limba de stat sau în limba rusă, conform Legii privind funcționarea limbilor pe teritoriul Republicii Moldova.

Cerințe obligatorii pentru petiții

Petiția trebuie să conțină obligatoriu următoarele informații:

  • Numele și prenumele autorului;
  • Domiciliul;
  • Număr de contact;
  • Semnătura autorului (în cazul cererii scrise);
  • Adresa electronică (în cazul petiției electronice).

Petiția în formă electronică trebuie să fie semnată cu semnătură electronică, în conformitate cu legislația privind documentul electronic și semnătura electronică.

Modalități de depunere a petițiilor către Primăria orașului Codru

Cetățenii au posibilitatea de a depune petiții către Primăria orașului Codru, mun. Chișinău, prin următoarele modalități:

  1. Prin poștă, la adresa:
    MD-2019, mun. Chișinău, or. Codru, str. Costiujeni 8
  2. Prin e-mail, la adresa:
    cancelaria.primaria.codru@gmail.com
  3. Personal, la sediul primăriei – în cancelarie, în intervalul:
    08:00 – 17:00 (pauză de masă: 12:00 – 13:00)