Comunicat!

Comunicat!

Primăria or.Codru aduce la cunoștința locuitorilor despre circumstanțele de fapt, raportate la situația actuală în privința obiectivului ,,Construcția str. Livădarilor, reparația capitală str. Izvoarelor și str-la 1 Izvoarelor,, + străzile adiacente proiectului în cauză – str. Sitarului, str-la 8 Cobzarilor, str. Prepeliței din or.Codru.

Menționăm, că sursele financiare alocate pentru anul 2023 de către Consiliul or.Codru pentru acest obiectiv, au fost inițial în suma de 8 milioane de lei, însă din start era necesară alocarea circa 26 milioane de lei, bani rămași din contractul asumat în 2020 pentru care s-a inițiat respectiva procedura de achiziție.
Deasemenea, Consiliul și-a manifestat intenția de nenumărate ori de a rezilia acest contract și a lăsa șantierul de lucru existent pe o perioadă nedeterminată. La ședința Consiliului or. Codru din 04.04.2023, acest subiect fiind scos de pe ordinea de zi.
Primăria, pentru a debloca situația în cauză a inițiat o notă informativă care a fost adresată Consilierilor pentru a conștientiza toate circumstanțele de fapt aferente acestui obiectiv și necesitatea primordială a finalizării lucrărilor în anul 2023, în beneficiul locuitorilor or.Codru.
La fel, Primăria a inițiat în mod repetat de 2 ori convocarea comisiei de buget în luna mai 2023 în mod exclusiv pentru soluționarea subiectului dat. Abia în data de 31.05.2023 a fost posibilă organizarea ședinței Consiliului or.Codru în care s-au discutat și aprobat toate sursele necesare în vederea obținerii înregistrării acordului adițional atît pentru suma rămasă din contract cît și pentru lucrările suplimentare și finanțarea ajustării valorii contractuale conform legislației în vigoare.
Astfel, în data de 15.06.2023 a fost înregistrat acordul adițional nr. 02 privind prelungirea termenilor de execuție și valabilitate a lucrările în cauză, pînă la 31.12.2023. Ulterior se vor semna și transmite spre aprobare către instituțiile corespunzătoare, deciziile și acordurile adiționale nr. 03 și 04, privind lucrările suplimentare și ajustarea valorii contractuale în conformitate cu procedurile legislative de rigoare.
Din data de 15.06.2023 operatorului economic îi revine obligația de a reîncepe lucrările de construcție și reparație capitală a străzilor din or. Codru, din cadrul obiectivului dat, deocamdată conform documentației inițiale de proiect. Procesele verbale de executare a lucrărilor se vor achita în limita valorii contractuale existente.
Doar în urma înregistrării acordurilor în vederea majorării valorii contractului în baza lucrărilor suplimentare constatate, și ajustarea valorii contractuale, se va purcede la achitarea lucrărilor suplimentare, prezentate sub forma proceselor verbale de executare, semnate de responsabilul tehnic și la ajustarea valorii contractuale care în momentul de față este verificată de un expert. Astfel, decizia ajustării valorii contractului se va realiza în baza raportului de examinare a solicitării OE de ajustare, întocmit de expert.
Vă informăm, că acțiunile întreprinse derivă de la un singur scop comun, realizarea lucrărilor în beneficiul locuitorilor or.Codru.
Alte insinuări și interpretări pe seama acestui obiectiv nu și-au rostul, mai ales în perioadele ce urmează, întrucît obținerea anevoioasă a unui consens a tărăgănat considerabil din realizarea lucrărilor în teritoriu.

Solicităm ca operatorul economic să asigure lucrul ritmic pe șantierul de lucru, pentru a respecta termenii și angajamentele asumate pînă la 31.12.2023.